Un om care pare rece, distant sau greu de atins emoțional nu este neapărat lipsit de emoții. În unele cazuri, dificultatea reală este alta: nu reușește să recunoască și să exprime ceea ce simte. Această trăsătură psihologică se numește alexitimie și, conform estimărilor, este prezentă la circa 10% din populație.
Alexitimia a fost descrisă pentru prima dată în anii 1970 de psihiatrul american Peter Sifneos. Termenul vine din greacă și înseamnă, literal, „fără cuvinte pentru emoții”. El descrie dificultatea de a identifica, diferenția și exprima propriile emoții. Intensitatea acestei trăsături diferă de la o persoană la alta. Cineva poate trăi emoțiile foarte intens și, totuși, să nu poată spune în cuvinte ce se întâmplă în interior.
Această dificultate produce adesea confuzie și poate afecta relațiile. Persoanele cu alexitimie simt emoții, dar le este greu să le conștientizeze și să le descrie. De multe ori, atenția lor se mută spre corp și spre senzații fizice precum „nod în stomac” sau „tensiune musculară”. În cuplu sau în familie, un astfel de comportament poate fi interpretat drept evitare ori indiferență, deși persoana respectivă încearcă, de fapt, să înțeleagă ce trăiește.
Alexitimia nu este o boală și nici un diagnostic psihiatric de sine stătător. Este o trăsătură psihologică care poate apărea atât la persoane sănătoase, cât și alături de tulburări neurologice sau psihice. Se întâlnește mai frecvent la persoane cu tulburări din spectrul autist, depresie, anxietate, PTSD sau tulburări de alimentație, dar nu este limitată la aceste condiții.
Cauzele sunt complexe și țin de interacțiunea dintre predispoziția biologică și experiențele de viață, inclusiv traumele, stresul prelungit sau o copilărie în care exprimarea emoțiilor a fost descurajată. Din acest motiv, un adult poate funcționa bine în multe zone ale vieții și să se blocheze tocmai atunci când trebuie să spună „mi-e teamă”, „sunt furios” sau „m-a durut”.
Specialiștii diferențiază două forme. Există alexitimia primară, o trăsătură mai stabilă, și alexitimia secundară, care apare după o traumă și se poate ameliora. În discuțiile delicate din familie sau din cuplu, această diferență contează. Un ton cu mai puțină acuzație și mai multă curiozitate și răbdare poate păstra conversația deschisă mai ușor decât etichetele. Formula „simt că îți este greu să pui în cuvinte ce trăiești” mută discuția din zona vinei spre înțelegere.
Potrivit Revista Ioana, miza acestei înțelegeri este una practică: un partener sau un membru al familiei poate părea indiferent, deși se confruntă cu propriile trăiri și cu dificultatea de a le face inteligibile pentru celălalt.
Alexitimia nu dispare imediat, dar se poate ameliora prin psihoterapie, exerciții de conștientizare emoțională și dezvoltarea vocabularului afectiv. Procesul presupune ca persoana să învețe treptat să lege senzațiile din corp de o emoție și apoi de un cuvânt. Diagnosticul este realizat de psihologi sau psihiatri prin interviu clinic și chestionare validate, cum este Toronto Alexithymia Scale (TAS-20).
Când această dificultate afectează constant relația, înțelegerea fenomenului scoate subiectul din zona impresiilor și îl mută într-o evaluare obiectivă. Un punct de pornire poate fi chiar observarea legăturii dintre corp și emoții. Acolo apare adesea primul indiciu: „nod în stomac”, „tensiune musculară”, o stare prezentă, dar încă fără nume. Iar atunci când în fundal există o traumă, faptul că forma secundară se poate ameliora face din psihoterapie și din exersarea vocabularului emoțional un pas firesc, nu o etichetă definitivă.
