Respirația neplăcută după periaj cere și curățarea limbii. Când este necesar controlul stomatologic

Instrumente curățare limbă și dinți
Foto: Marta Branco / Pexels

Îngrijirea respirației neplăcute nu se oprește la periaj: limba, spațiile dintre dinți și proteza au nevoie de curățare. Pentru mirosul observat dimineața, uscăciunea gurii este una dintre explicațiile posibile; persistența lui după îngrijire poate necesita evaluare stomatologică.

Curățarea zilnică include și zonele în care periuța nu ajunge

Depunerile dinspre baza limbii și resturile rămase între dinți pot întreține mirosul chiar când suprafețele dentare sunt curate. Alte cauze posibile sunt cariile și infecțiile dentare. O sinteză a studiilor apărută în Oral Diseases, în mai 2023, a estimat că 80% până la 90% dintre cazuri pornesc din cavitatea bucală.

Recomandările NHS pentru îngrijirea gurii includ următorii pași:

Dinții și gingiile se periază delicat, minimum de două ori zilnic, timp de două minute la fiecare periaj, folosind pastă cu fluor. Presiunea nu trebuie să provoace sângerarea gingiilor sau a limbii.

Pentru limbă se folosește zilnic o racletă ori un dispozitiv destinat curățării ei, cu mișcări blânde, fără rănire.

Spațiile interdentare se curăță în fiecare zi, cu ață dentară sau cu periuțe interdentare.

După periaj se scuipă pasta. Clătirea cu apă și folosirea apei de gură nu se fac imediat după acesta.

Proteza se păstrează curată și se scoate înainte de somn.

Alimentele și băuturile cu miros puternic, preparatele picante, fumatul, postul alimentar și dietele drastice pot favoriza respirația neplăcută. După alimente cu miros intens pot fi folosite gumă ori bomboane mentolate fără zahăr. Recomandările includ evitarea fumatului, a excesului de alcool și a consumului mare de produse sau băuturi cu zahăr.

Gura uscată cere verificarea hidratării și a tratamentelor

În somn, uscăciunea poate apărea mai ales la persoanele care respiră pe gură. Nasul înfundat sau somnul cu gura deschisă pot contribui. Dacă mirosul matinal rămâne după consumul de apă, după masă și după igiena gurii, trebuie căutată și o altă explicație.

Pagina NHS despre uscăciunea gurii menționează aportul insuficient de lichide, transpirația abundentă și boala printre împrejurările care pot produce deshidratare. Unele medicamente, radioterapia și chimioterapia pot avea același efect asupra gurii. În anumite cazuri, uscăciunea persistentă poate avea legătură cu diabetul sau cu sindromul Sjögren.

Pentru ameliorare se pot lua înghițituri mici de apă ori se poate mesteca gumă fără zahăr. Se evită alcoolul, cantitățile mari de cafeină și băuturile carbogazoase, precum și mâncărurile acide, foarte condimentate, sărate sau dulci.

Când apare suspiciunea că uscăciunea este un efect advers, se verifică prospectul medicamentului. Tratamentul prescris nu se oprește din proprie inițiativă: simptomul și eventuala schimbare a medicației se discută cu medicul, stomatologul sau farmacistul.

Farmacistul poate recomanda produse care mențin umezeala în gură, potrivite situației respective. Pentru persoanele care au dinți naturali, produsele acide de salivă artificială trebuie evitate. Dacă problema este legată de un nas înfundat, farmacistul poate propune un decongestionant.

Medicul de familie este indicat când uscăciunea continuă câteva săptămâni în ciuda măsurilor de acasă ori a produselor din farmacie sau când îngreunează vorbitul și mâncatul. Alte motive de consult sunt tulburările persistente de gust, gura dureroasă, roșie, umflată ori sângerândă, petele albe dureroase, urinările frecvente sau ochii uscați.

Apa de gură are limite, inclusiv când este folosită ca tratament

Produsele care parfumează respirația pot acoperi temporar mirosul, fără să rezolve cauza. Unele formule terapeutice, inclusiv cele antibacteriene, pot completa igiena dentară, nu o pot înlocui.

Revizuirea Cochrane actualizată în aprilie 2019 a apreciat drept foarte incerte dovezile privind eficiența curățării limbii și a diferitelor ape de gură atunci când aceste intervenții sunt evaluate separat împotriva mirosului.

Clorhexidina poate păta dinții și limba, așa că nu se utilizează permanent fără recomandarea stomatologului. Pentru apa de gură cu clorhexidină prezentată de NHS, se folosesc în mod obișnuit 10 ml la o clătire, de două ori pe zi. Clătiți gura aproximativ un minut, fără să înghițiți lichidul. În tratamentele dentare, utilizarea durează de obicei cel mult patru săptămâni. Doza și durata menționate nu se aplică tuturor produselor.

La copiii care nu au împlinit șase ani, apa de gură se folosește numai la recomandarea dentistului, din cauza posibilității de înghițire. Respirația neplăcută persistentă la copil necesită evaluare dentară.

Sângerarea gingiilor și mirosul persistent duc mai întâi la dentist

Un control este necesar dacă mirosul nu cedează după câteva săptămâni de îngrijire. Durerea dentară, disconfortul produs de proteză și gingiile dureroase, umflate sau care sângerează sunt alte motive de programare, fără a aștepta acest interval.

Sângerarea la periaj, la folosirea aței dentare ori la mestecarea alimentelor tari, împreună cu roșeața gingiilor și gustul neplăcut, poate semnala o boală gingivală. NHS explică faptul că acumularea plăcii dentare, neîndepărtată prin periaj și curățare interdentară, irită gingiile. Și copiii cu gingii dureroase ori sângerânde au nevoie de dentist.

La consultație se examinează dinții, gingiile, limba și proteza. În funcție de severitate, îngrijirea poate include curățare profesională și evaluare de specialitate. Pentru afectarea profundă, simpla folosire a apei de gură nu este suficientă: poate fi necesară îndepărtarea depunerilor de sub gingii și de pe suprafața rădăcinilor. Formele grave pot necesita antibiotice, extragerea unor dinți sau chirurgie gingivală.

Mobilitatea ori pierderea dinților, ulcerațiile, petele roșii din gură și o formațiune apărută în gură sau pe buză, asociate bolii gingivale, justifică o programare stomatologică urgentă, inclusiv la copil.

Controalele periodice rămân recomandate și fără simptome, cu atenție deosebită în sarcină și în diabetul de tip 2. NHS recomandă consult celor care nu au fost verificați de doi ani, respectiv de un an pentru persoanele sub 18 ani.

Simptomele asociate pot orienta către alt cabinet

Dacă examinarea dentară nu găsește o cauză locală, următorul consult se alege după celelalte manifestări. Problemele amigdalelor sau nasului pot necesita specialist pentru urechi, nas și gât; simptomele de reflux și alte semne de boală se discută cu medicul de familie.

Pe amigdale, mici formațiuni albicioase sau gălbui pot fi pietre amigdaliene, uneori însoțite de tuse, durere în gât sau senzația de corp străin. De regulă nu sunt periculoase și se pot desprinde singure. Încercarea de a le scoate cu obiecte improvizate ori cu apă sub presiune poate răni amigdalele.

Refluxul devine o explicație mai probabilă când există și arsuri, gust acru, revenirea conținutului gastric, tuse sau răgușeală.

Sinuzita poate asocia mirosul neplăcut cu durere la nivelul feței și secreții nazale. Amigdalita se numără, de asemenea, printre cauzele posibile menționate de NHS.

Mirosul, luat singur, nu permite stabilirea cauzei. Nici o respirație cu miros fructat nu confirmă diabetul, deși poate apărea într-o complicație gravă a acestei boli.

Unele manifestări cer ajutor fără întârziere

Dificultatea la înghițire și pierderea inexplicabilă în greutate necesită consult medical fără amânare, în special când sunt însoțite de manifestări de reflux.

Este necesar ajutor medical rapid dacă se umflă fața sau gâtul, respirația devine dificilă ori apare febră împreună cu o durere dentară în agravare. Confuzia și alterarea gravă a stării generale cer aceeași reacție, inclusiv atunci când respirația are miros fructat.