Medicamentele GLP-1 folosite pentru slăbit, precum Ozempic, Wegovy și Mounjaro, sunt asociate cu o preocupare nouă în rândul specialiștilor: „agonorexie”. Termenul este folosit pentru situațiile în care pierderea în greutate și controlul alimentației ajung să ocupe tot mai mult spațiu în viața unei persoane. Problema nu ține doar de cifrele de pe cântar, ci și de riscul agravării unei relații deja fragile cu mâncarea și propriul corp sau chiar de apariția acestei vulnerabilități în timpul tratamentului.
Mai exact, este vorba despre o preocupare excesivă pentru restricția alimentară și scăderea în greutate care apare în timpul tratamentului cu agoniști GLP-1. Fenomenul nu este unul marginal: aproape unul din cinci adulți din Statele Unite a folosit sau încearcă un medicament din această clasă. În România, efectele se văd inclusiv în farmacii, unde pacienți cu diabet au scris pe rețelele sociale, inclusiv pe Reddit, că le găsesc greu.
Unele reacții adverse frecvente, precum greața, vărsăturile, diareea și durerile de stomac, pot determina o persoană să mănânce din ce în ce mai puțin. Pentru cei care au deja vulnerabilități, acest lucru poate duce spre reguli rigide, vinovăție și obsesie. Psihologul clinician Luminița Tăbăran explică profilul de risc astfel: „Atunci când există deja fragilități la nivel psihic cu istoric de tulburări de alimentație, perfecționism rigid, anxietate legată de corp, mâncat compulsiv, rușine, ruminații unele medicamente pot întreține sau accentua o preocupare excesivă pentru greutate, alimentație și «control»”.
Potrivit Lyla, semnele care arată că slăbitul nu mai este doar un plan țin de apariția unor comportamente precum numărarea strictă a caloriilor sau macronutrienților, evitarea meselor în oraș, ritualurile alimentare și vinovăția după ce mănânci. „Când știm că slăbitul și implicit obținerea unei stări de bine devine obsesie? Primul indiciu este cântarul, care devine «judecătorul» zilei: dacă scade, e bine; dacă nu, apare devalorizarea personală. Al doilea semn este controlul alimentar și nu se mai ține cont de semnalele reale, respectiv foamea, crescând rigiditatea comportamentului alimentar”.
Luminița Tăbăran mai spune că pot apărea iritabilitate și anxietate atunci când persoana nu poate mânca „după plan” sau când greutatea nu scade cum spera. În plus, viața socială poate avea de suferit prin retragere, mai puțin interes pentru alte activități și rușine legată de corp.
Specialiștii care lucrează cu tulburări de alimentație spun că văd deja cazuri în care tratamentul a readus comportamente vechi sau a declanșat altele noi. Brad Smith, director medical al The Emily Program, afirmă că a întâlnit persoane cărora li s-au prescris aceste medicamente și „au ajuns pe o pantă alunecoasă”, readucând simptome și comportamente specifice tulburărilor de alimentație. El spune și că a văzut persoane fără istoric anterior care au dezvoltat alimentație dezordonată după începerea tratamentului. Evaluarea lui este clară: „A depășit deja tot ce am văzut în trecut. Cu siguranță au avut un impact mult mai mare decât oricare dintre substanțele anterioare.”
Zoe Ross-Nash, psiholog clinician, atrage atenția că greața poate face persoana să mănânce mai puțin, iar uneori să elimine și ce a mâncat din cauza stării de rău, comportamente care pot fi apoi „întărite” de efectul medicamentului. Dr. Thea Gallagher, psiholog clinician la NYU Langone, avertizează că, atunci când o persoană este subponderală, situația poate accentua dismorfia corporală și agrava problemele pe termen lung.
Riscurile nu apar doar în timpul administrării. Sarah Davis, psihoterapeut, spune că începerea și oprirea medicației au fost „puncte de cotitură majore” pentru unii clienți ai ei, mai ales când suprimarea poftei de mâncare a fost urmată de revenirea ei și de teama de a pune kilogramele la loc.
OMS recomandă folosirea medicamentelor GLP-1 în tratamentul obezității doar ca parte a unei abordări mai ample, care să includă alimentație sănătoasă, activitate fizică și monitorizare medicală. Totuși, ghidul publicat la sfârșitul anului trecut subliniază că datele despre eficacitatea și siguranța pe termen lung sunt încă limitate. Luminița Tăbăran recomandă ca, înaintea unei diete de slăbit, să fie abordate dificultățile emoționale care pot sta la baza mâncatului compulsiv. Iar dacă apar comparații constante, ținte nerealiste sau gânduri intruzive, este important sprijinul unui medic și al unui psiholog sau terapeut cu experiență în tulburări de alimentație.
