Frica care apare atunci când partenerul se retrage, răspunde mai greu sau pare mai rece nu ține doar de o nesiguranță obișnuită. Rana de abandon înseamnă, de fapt, că în copilărie copilul s-a simțit lăsat singur cu emoțiile și nevoile lui, chiar și în situațiile în care adultul era prezent fizic.
Spre deosebire de o teamă trecătoare de a pierde pe cineva, în acest caz apare o frică intensă de a fi părăsit și o nevoie constantă de confirmări. La vârsta adultă, acest tipar se poate vedea prin gelozie, dificultatea de a avea încredere, frica de singurătate și tendința de a rămâne agățat de relații, inclusiv de unele toxice.
În viața de zi cu zi, mecanismul nu se manifestă neapărat spectaculos. Poate însemna nevoia repetată de dovezi că ești iubită, aleasă și importantă. Persoanele care poartă această rană dezvoltă o „foame de prezență”, caută garanții că nu vor fi părăsite și pot ajunge la un comportament sufocant în relații. În spatele acestui comportament stă aceeași teamă de a nu rămâne singure.
Cristina Nica, psihoterapeut sistemic de copil, cuplu și familie, formator și consilier pentru dezvoltare personală, explică acest mecanism prin felul în care copilul traduce lipsa de răspuns emoțional din partea adultului. Mesajul interiorizat devine: „Nu ești suficient de important pentru a rămâne.” Potrivit Lyla, de aici pornesc adesea și gândurile care apar mai târziu în relațiile adulte.
Aceste reacții nu apar pentru că persoana „cere prea mult”, ci pentru că încearcă să liniștească o teamă veche, care se activează rapid atunci când simte distanță, răceală sau impredictibilitate. În astfel de momente, pot apărea gânduri precum „O să plece. O să mă lase. O să rămân singur.”
Vindecarea rănii de abandon nu începe prin a forța relația să ofere și mai multe garanții. Primul pas este să înveți cum să fii prezentă pentru tine. Direcția indicată este construirea unei siguranțe emoționale proprii, fără dependență completă de ceilalți pentru liniște.
În locul vinei, atenția se mută spre ceea ce se activează în interior atunci când apare teama. Întrebările utile merg în această direcție: „Când am simțit că am fost lăsat singur? Ce parte din mine cere cu disperare prezența celuilalt? Cum pot fi acolo pentru mine, chiar și când ceilalți nu sunt?”
