Pe un teren prăfuit din Rwanda, sunetul metalic al cârjelor se amestecă cu strigăte de bucurie. Aici, un grup de femei rescriu regulile curajului și ale sportului, jucând fotbal deși au suferit amputări. Povestea lor este o lecție incredibilă despre depășirea unor traume de neimaginat, o dovadă că limitele sunt, de multe ori, doar în mintea noastră.
Fotbalul, o terapie după genocid
O femeie portar plonjează curajos, folosind singura mână pe care o mai are pentru a bloca mingea. Pe bune, de câte ori nu ne plângem de lucruri mărunte? Aici se joacă o cu totul altă ligă a curajului. Fotbalul pentru amputați (o variantă a jocului în care echipele sunt formate din șapte jucători pe cârje, iar portarii au un singur braț) a devenit un fenomen în Rwanda în ultimul deceniu.
Pentru multe dintre jucătoare, acest sport a însemnat mai mult decât recuperare fizică. A însemnat găsirea unei comunități, a unui sentiment de apartenență. În capitala Kigali, persoanele cu amputații joacă pentru a promova vindecarea și coeziunea socială după cea mai neagră perioadă a țării: genocidul din 1994. Atunci, aproximativ 800.000 de etnici tutsi și hutu moderați au fost masacrați în doar 100 de zile.
„Nici măcar nu mă gândesc că nu am un picior”
Nyiraneza Solange este una dintre aceste femei incredibile. Născută la doi ani după genocid, și-a pierdut piciorul la vârsta de 5 ani din cauza unei infecții. Ea povestește că reziliența supraviețuitorilor genocidului a fost cea care a atras-o spre acest sport. A fost încurajată de antrenorul primei echipe de fotbal pentru amputați din țară, care i-a arătat că își poate folosi cârjele pentru a juca.
Și a lăsat rapid orice teamă în urmă.
„Nici măcar nu mă gândesc că nu am un picior”, a declarat Solange. Tânăra a explicat că se simte liberă pe teren și că a depășit cu succes stigmatul care, din păcate, însoțește adesea o astfel de dizabilitate. Potrivit Lyla, sportul le permite acestor jucătoare să învețe să aibă din nou încredere. Louise Kwizera, vicepreședinta Federației de Fotbal pentru Amputați din Rwanda, a subliniat acest aspect: „În comunitățile afectate de conflict sau traume, terenul de joc devine un loc de pace. Oamenii care pot avea trecute diferite se reunesc ca și coechipieri”.
Visul Cupei Mondiale prinde contur
Dar visele acestor fete nu se opresc la granițele țării. Rwanda speră să participe anul viitor la a doua ediție a Cupei Mondiale de fotbal feminin pentru amputați, un eveniment pe bază de invitație care ar putea avea loc în Polonia sau Brazilia. La prima ediție, desfășurată în 2024, Rwanda a fost reprezentată de o singură jucătoare. Acum, lucrurile stau diferit.
Acest sport uimitor, guvernat de Federația Mondială de Fotbal pentru Amputați, se joacă în peste 50 de țări. Iar Rwanda are în prezent 5 echipe profesioniste feminine și 10 masculine. Sprijinul vine și din afară. Fred Sorrels, managerul echipei feminine din Haiti, a vizitat Rwanda pentru a ajuta la dezvoltarea programului. „Este un câștig psihologic și mental pentru aceste doamne să aibă oportunitatea de a experimenta din nou integritatea și starea de bine”, a subliniat el. Chiar și Ministerul Sportului din Rwanda, prin vocea lui Gilbert Muvunyi Manier, a numit acest sport un „instrument puternic” pentru vindecare și coeziune socială.
V-ați gândit vreodată la provocările tehnice? Portarul Nikuze Angelique recunoaște că există limitări. „Este greu să salvezi mingea când merge pe partea cu mâna lipsă”, a mărturisit ea. Și totuși, la fel ca Solange, a găsit pe teren un profund sentiment de comunitate. În timp ce colegele își făceau selfie-uri după un meci epuizant, Angelique a spus cu zâmbetul pe buze că este plină de speranță. Visul lor este Cupa Mondială. „Va fi un vis devenit realitate”, a spus ea.
