La cumpărarea uleiului extravirgin, aciditatea nu spune tot. Ce indică eticheta, ambalajul și gustul

Măsline și ulei extravirgin
Foto: Towfiqu barbhuiya / Pexels

O aciditate de 0,2% nu face automat un ulei extravirgin mai bun decât unul cu 0,5%. Pentru alegerea sticlei contează și proveniența, prospețimea și păstrarea, iar după deschidere mirosul poate semnala un defect. Verificările din bucătărie ajută la observarea problemelor, fără să dovedească autenticitatea produsului.

La raft, verificarea începe cu eticheta și închiderea

Regulamentul delegat al Uniunii Europene (UE) 2022/2104, aplicabil din 24 noiembrie 2022, stabilește condițiile de comercializare. Pentru categoria extravirgin, descrierea de pe etichetă trebuie să precizeze obținerea direct din măsline, exclusiv prin procedee mecanice.

Înainte de cumpărare, sunt utile următoarele verificări:

Categoria și proveniența. Pe etichetă se caută denumirea „ulei de măsline extravirgin”, împreună cu originea. Aceasta ține cont de locul recoltării, dar și de locul prelucrării măslinelor.

Data și identificarea produsului. Se verifică până când sunt păstrate calitățile uleiului, cu respectarea condițiilor înscrise pe ambalaj. Codul lotului permite identificarea produsului în cazul unei probleme.

Firma responsabilă. Eticheta trebuie verificată pentru numele firmei și adresa acesteia, precum și pentru recomandarea de protejare împotriva căldurii și luminii.

Recipientul. Este de preferat un ambalaj opac ori metalic, cu închiderea neatinsă. Pentru consumator, capacitatea poate ajunge la maximum 5 litri; sistemul de sigilare nu trebuie să poată fi refăcut după deschidere.

Recolta. Anul poate lipsi de pe etichetă, fiind o informație facultativă. Dacă este trecut, întregul conținut trebuie să provină din recolta respectivă.

O sticlă care indică țara și anul recoltei oferă mai multe informații decât una care declară un amestec provenit din UE și din afara acesteia. Totuși, prima etichetă nu certifică singură autenticitatea, iar a doua descrie o origine permisă de regulament. Sunt admise și amestecurile provenite exclusiv din UE sau exclusiv din țări din afara Uniunii.

Nici prețul nu poate hotărî dacă produsul este fals. Nu există un prag minim de preț care să dovedească automat falsificarea.

Aciditatea și mențiunile despre presare au limite precise

Aciditatea exprimă o caracteristică chimică a grăsimii, nu intensitatea unui gust acru. Pragul pentru extravirgin este de 0,80%. Încadrarea sub această valoare nu garantează gustul, prospețimea ori lipsa unui amestec fraudulos.

Dacă producătorul înscrie aciditatea maximă estimată până la data durabilității minimale, regulamentul cere să apară alături și maximele estimate pentru peroxizi, ceruri și absorbția în ultraviolet. Aceste informații trebuie prezentate în același câmp vizual, cu inscripții de aceeași mărime.

Mențiunea „prima presare la rece” este rezervată uleiurilor virgine sau extravirgine obținute la mai puțin de 27°C, prin prima presare mecanică a pastei de măsline, folosind sistemul tradițional cu prese hidraulice. „Extracție la rece” se poate înscrie pentru aceleași categorii obținute sub acest prag termic prin percolare sau centrifugare. Formulările descriu procesul de obținere, fără să înlocuiască verificările de autenticitate.

După deschidere, amăreala nu înseamnă neapărat alterare

O cantitate mică de ulei se miroase, apoi se gustă simplă. La un produs proaspăt pot apărea note vegetale ori fructate, o senzație amară și una picantă. Gustul amar, luat separat, nu este motiv pentru declararea uleiului drept stricat.

În schimb, mirosurile care amintesc de carton, vopsea, mucegai, fermentație sau râncezeală pot indica defecte. Degustarea casnică nu stabilește soiul măslinelor, proveniența ori eventuala amestecare cu un alt ulei.

Aspectul trebuie privit cu aceeași prudență. Depunerile se pot întâlni în uleiurile nefiltrate, fără ca acestea să fie automat alterate. Apa și sedimentul pot însă scurta durata de păstrare: recipientul se ține la întuneric, iar conținutul se folosește mai repede.

Nuanța verde nu certifică o calitate superioară. Culoarea depinde de soi, de maturitatea măslinelor și de prelucrare.

Frigiderul nu poate confirma puritatea

La temperaturi scăzute, unele uleiuri se îngroașă sau devin tulburi, în timp ce altele rămân lichide. Niciuna dintre reacții nu dovedește falsificarea. Studiul publicat în martie 2013 de UC Davis Olive Center a constatat că răcirea nu identifică sigur puritatea sau calitatea.

După revenirea la temperatura camerei, aspectul uleiului se poate modifica din nou. Nici proba cu o picătură pe hârtie nu oferă un substitut pentru analize.

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2105 prevede controale bazate pe evaluarea riscului și metode de analiză pentru caracteristicile produsului. Evaluarea oficială a mirosului și gustului revine unor grupuri de degustători aprobate de statele membre.

Pentru extravirgin, Regulamentul 2022/2104 fixează, pe lângă aciditate, plafonul peroxizilor la 20,0 mEq O₂/kg și pe cel al esterilor etilici ai acizilor grași la 35 mg/kg. Indicatorii de absorbție în ultraviolet au limite de 2,50 pentru K232, 0,22 pentru K268 sau K270 și 0,01 pentru ΔK. Aceste măsurători ajută la verificarea degradării și a încadrării în categoria declarată.

La evaluarea senzorială oficială, mediana defectelor trebuie să fie 0,0, iar mediana notei fructate trebuie să depășească 0,0. Suspiciunile privind amestecarea frauduloasă ori declararea unei origini false pot necesita investigații de laborator suplimentare.

În bucătărie, sticla se ține departe de sursele de căldură

Consiliul Oleicol Internațional recomandă o temperatură de păstrare de 13-25°C și folosirea uleiului, pe cât posibil, în una până la trei luni de la deschidere. Recipientul se închide bine și se așază într-un dulap protejat de lumină, nu lângă aragaz, calorifer sau fereastră. Păstrarea la frigider nu este obligatorie.

Uleiul extravirgin poate intra și în preparatele sotate, coapte sau făcute la tigaie, nu numai în salate. La încălzire trebuie evitat momentul în care începe să fumege. Temperatura respectivă variază în funcție de prospețime și calitate, astfel că o singură valoare nu se potrivește tuturor sticlelor.

O reclamație începe cu păstrarea produsului și a dovezilor

O sigilare deja desfăcută, informațiile neclare de pe etichetă ori un miros suspect justifică solicitarea unor explicații. Gustul neplăcut, singur, nu dovedește că uleiul a fost falsificat.

Pentru rezolvarea problemei, pașii sunt următorii:

Se păstrează dovezile. Sticla, împreună cu bonul sau factura, permite identificarea cumpărăturii. Se fotografiază produsul, eticheta, codul lotului și închiderea.

Se contactează comerciantul în scris. Se descrie problema observată și se solicită o soluție, precum schimbarea produsului ori restituirea banilor. Răspunsul primit se păstrează.

Se depune reclamația dacă problema persistă. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) poate fi sesizată online, prin poștă sau la structura teritorială. Reclamația cuprinde datele persoanei care o depune, identificarea comerciantului și a produsului, precum și dovezile strânse.

Procedura ANPC permite clasarea unei sesizări referitoare la o contravenție petrecută cu mai mult de șase luni în urmă, exceptând situația în care fapta continuă. Autoritatea stabilește dacă sunt necesare controale și probe.

Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 prevede răspunsul în 30 de zile de la înregistrarea petiției. Pentru cercetări suplimentare, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 zile, cu anunțarea petentului.

În exemplul unei petiții înregistrate la 1 martie, termenul obișnuit ajunge la 31 martie. Dacă se aplică prelungirea maximă, răspunsul este datorat până la 15 aprilie.