Cele cinci stiluri de parenting și impactul lor
Fiecare părinte își dorește un copil echilibrat și o atmosferă liniștită acasă, însă găsirea echilibrului între afecțiune și reguli poate fi o provocare. Laura Jijie, medic primar psihiatru pediatric și coordonator al Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, descrie cinci stiluri parentale, dintre care unul singur reușește să combine armonios limitele clare cu disponibilitatea emoțională: stilul autoritativ.
Acesta se deosebește de celelalte patru prin stabilitatea pe care o oferă. Stilul dominant este rigid și folosește etichete, ceea ce poate duce la anxietate. Cel permisiv lasă copilul fără repere, generând dificultăți de integrare socială. Stilul hiperprotectiv, prin intervenția constantă a părintelui, subminează autonomia și încrederea în sine a copilului. La polul opus, stilul dezinteresat afectează profund dezvoltarea atașamentului prin lipsa de implicare.
Reguli clare, rostite cu blândețe
Stilul autoritativ, recomandat de medicul psihiatru, schimbă dinamica familiei. Când copilul știe la ce să se aștepte și se simte ascultat, confuzia și luptele pentru putere se diminuează. Stabilirea unor limite nu înseamnă mai puțină iubire, ci o formă de grijă care oferă structură și siguranță. Laura Jijie subliniază că părinții „nu trebuie să fie perfecți. Este suficient să înțeleagă nevoile copilului, să fie disponibili emoțional și, în același timp, să stabilească reguli clare și consecvente.”
Diferența se vede cel mai bine în momentele de opoziție, când copilul este frustrat sau furios. Emoția lui are nevoie să fie recunoscută, dar regula trebuie menținută. Un exemplu oferit de medic ilustrează perfect acest echilibru: „Înțeleg că ești supărat pentru că nu te mai las să folosești telefonul, dar regula este că la ora 21.00 telefonul rămâne în bucătărie, la încărcat.” Mesajul este dublu: emoția ta este validă, dar regula rămâne fermă.
Consecvența, cheia unui mediu stabil
Una dintre cele mai mari provocări apare atunci când adulții din familie au abordări diferite. Dacă mama impune o regulă, tatăl o anulează, iar bunicii oferă excepții pe ascuns, copilul primește un mesaj derutant: limitele sunt negociabile și pot fi forțate. Laura Jijie insistă, conform Revista Ioana, că aceeași regulă trebuie susținută de toți membrii familiei pentru a evita confuzia și testarea permanentă a limitelor.
Răsfățul, explică specialistul, nu este o problemă psihică, ci adesea rezultatul unui stil parental inconsecvent. Un părinte care cedează în fața unui tantrum în magazin, de rușinea celor din jur, îl învață pe copil, fără să vrea, că un comportament agresiv este o metodă eficientă de a obține ce își dorește. Presiunea de zi cu zi, timpul puțin petrecut împreună, impactul ecranelor și presiunea performanței școlare fac consecvența și mai dificil de menținut.
Cum recunoaștem și corectăm propriul stil
Un pas important este să ne permitem, ca părinți, să lăsăm copiii să greșească. Greșelile sunt ocazii valoroase de învățare, atâta timp cât nu sunt însoțite de critici care umilesc. „Este foarte important să-i lăsăm pe copii să greșească. Tocmai din propriile greșeli învață cel mai bine. Sigur, cu o condiție esențială: greșeala să nu fie însoțită de etichetări sau reproșuri umilitoare din partea părinților”, spune Laura Jijie.
Schimbarea poate începe cu pași simpli. Primul este să observăm în ce situații cedăm cel mai des: la ora de culcare, la cumpărături sau în privința timpului petrecut în fața ecranelor. Al doilea pas ține de limbaj, învățând să validăm emoția și să reiterăm regula în aceeași propoziție. Al treilea, și cel mai important, este acordul dintre adulții implicați în creșterea copilului, pentru a oferi un front comun și predictibil.
