Când o persoană îi cere partenerului să o liniștească din nou și din nou, anxietatea se poate calma doar pentru o perioadă scurtă. După câteva ore, nevoia de confirmări revine, iar relația poate intra într-un cerc al îngrijorării, dependenței emoționale și oboselii.
Partenerul este solicitat să confirme că totul va fi bine, să analizeze variante, să găsească soluții sau să verifice încă o dată aceleași scenarii. Gândurile se concentrează asupra unor posibilități negative legate de serviciu, sănătatea unei persoane dragi, bani, călătorii sau decizii importante.
În astfel de situații, problema nu este una practică și concretă, ci un construct mental bazat pe îngrijorare. De aceea, răspunsurile liniștitoare au efect limitat. Discuția devine problematică atunci când nu are un punct de încheiere, iar fiecare soluție este urmată de un nou scenariu anxios. Acest tipar poate permite ROCD să saboteze o relație sănătoasă.
Potrivit Lyla, sprijinul poate deveni o formă de evitare. Partenerul își poate duce persoana iubită la serviciu, de teamă că i se va face rău pe drum, poate merge împreună cu ea la părinți pentru a verifica dacă sunt în viață după ce nu au răspuns timp de două ore, poate urca în pod în locul ei, de teamă că va cădea pe scări, sau îi poate spune permanent ce face pentru a o liniști.
Prin evitarea confruntării cu gândurile anxioase, persoana nu mai observă că poate face față situației și că scenariul imaginat nu se produce. Partenerul ajunge, fără intenție, să participe la un ritual de îngrijorare și să preia responsabilitatea pentru reglarea emoțională a celuilalt.
Când sprijinul devine evitare
Un semn al acestei dinamici apare atunci când partenerul verifică permanent scenariile, confirmă că totul este în regulă, ia decizii în locul persoanei anxioase sau încearcă să elimine fiecare sursă de disconfort. În acest punct, sprijinul devine obositor pentru amândoi.
Persoana anxioasă poate ajunge tot mai dependentă de răspunsurile partenerului, în timp ce acesta poate simți că trebuie să fie disponibil permanent pentru a o liniști. Relația se organizează în jurul confirmărilor, fără ca frica de la baza lor să fie confruntată.
Partenerul nu este terapeut, iar terapia nu se face cu membrii familiei, prietenii sau partenerii de cuplu. Rolul său nu poate înlocui sprijinul terapeutic, iar preluarea constantă a responsabilității pentru emoțiile celuilalt poate accentua epuizarea.
Oboseala partenerului poate fi interpretată ca lipsă de înțelegere. Această interpretare poate amplifica anxietatea și poate alimenta teama că relația este în pericol sau că partenerul va abandona persoana anxioasă.
