Când într-o prietenie doar una dintre persoane inițiază, explică, iartă și face loc constant, efectele nu se opresc la disconfortul de moment. Cercetările recente și o revizuire din 2025 arată că prieteniile unilaterale sunt asociate cu stres mai mare, stare de bine mai scăzută și, în cazul celor care își suprimă în mod repetat propriile nevoi, cu legături puternice cu depresia.
În 2025, o revizuire publicată într-o revistă de psihologie a confirmat că prieteniile reciproce sunt asociate cu o sănătate mintală mai bună, stres redus și bunăstare mai mare. Relațiile dezechilibrate merg în sens opus. Potrivit teoriei schimbului social și cercetărilor despre felul în care supraviețuiesc prieteniile în timp, efortul reciproc este elementul care le susține.
Un semn al dezechilibrului poate apărea chiar în felul în care decurge conversația. Anita Vangelisti, cercetător la Universitatea din Texas, a descris „narcisismul conversațional” ca fiind o orientare extremă spre sine în discuție. Persoanele care manifestă acest tipar primesc un scor semnificativ mai mic la atracția socială. În practică, dacă dialogul revine de fiecare dată la ce simte, ce vrea sau ce a pățit cealaltă persoană, iar tu rămâi aproape mereu în rolul de public, dezechilibrul nu este unul minor.
Și studiile mai vechi susțin aceeași direcție. Cercetările din anul 2000 au arătat că prietenii cu prea multe pretenții sau cronic neserioși produc o tensiune socială care afectează scorurile de bunăstare, indiferent dacă persoanei îi place sau nu de acel prieten. Asta explică de ce cineva poate ține la o persoană și, în același timp, să iasă din relația respectivă fără energie.
Un alt punct sensibil este tendința de a scuza constant comportamentele negative. Cercetările despre deteriorarea prieteniilor arată că această raționalizare ajunge la un prag în care scuzele nu mai descriu circumstanțe, ci caracterul celeilalte persoane. Repetarea unor formule precum „așa e ea”, „trece printr-o perioadă” sau „nu a vrut” poate arăta că tiparul nu mai este o excepție. Pe aceeași linie, studiile despre „auto-reducerea la tăcere” arată o asociere puternică cu depresia la persoanele care își suprimă nevoile pe termen lung pentru a păstra relația neatinsă.
La mijlocul acestor observații apare și contextul felului în care oamenii au nevoie să fie ascultați. Lyla notează că Psychology Today a confirmat anterior, în analiza interacțiunilor umane, că oamenii aflați într-un moment dificil preferă să fie ascultați și acceptați, nu sfătuiți imediat. Într-o prietenie, această dinamică a ascultării rămâne una dintre probele de bază ale reciprocității.
Pentru relațiile care par dezechilibrate sunt sugerate două teste practice. Primul este retragerea deliberată, pentru a observa reacția celeilalte persoane atunci când nu mai alimentezi singură contactul. Nu este vorba despre orgoliu, ci despre verificarea efortului reciproc. Nu este precizat un interval optim de timp pentru acest test, astfel că reperul rămâne reacția: există interes real, inițiativă și grijă sau se instalează imediat liniștea.
A doua variantă este o discuție directă, fără învinovățire. Exemplul de formulare recomandat de Psychology Today, citat în publicația Vice, este: „Mă simt de parcă eu am fost cel care a inițiat majoritatea contactelor noastre în ultima vreme, ai observat asta?” Formula mută accentul pe propria experiență, nu pe etichete. Nu este clarificat nici modul în care se gestionează reacțiile defensive, însă recomandarea rămâne aceeași: discuție fără învinovățire și atenție la răspunsul concret, nu doar la o explicație frumoasă.
