Loading color scheme
Gustul autentic al legumelor de grădină!
Proiectul nostru a început în urmă cu trei ani atunci când ne-am propus să cultivăm câteva soiuri de dovleac plăcintar și diferite legume pentru familia noastră.
Însă în foarte scurt timp am observat avantajele pe care le are suprafața de teren pe care o gospodărim cu mult drag. Sursa naturală de apă bogată în minerale a unui izvor subteran dirijată spre bazine de acumulare și amplasamentul terenului, care este la marginea pădurii, de unde beneficiază de toată materia organică necesară, creată chiar de mama natură prin descompunea vegetației, sunt doar două din acestea.
Am observat chiar din primul an o dezvoltare armonioasă a culturilor ceea ce ne-a dat curaj pentru a incepe acest proiect de familie. Momentan cultivăm castraveți, roșii, ceapă, vinete, usturoi, ardei și diferite soiuri de dovleac plăcintar cu dorința de a ne extinde ținând cont de cerințele clienților.
Ne adresăm celor care apreciază gustul autentic al legumelor sănătoase de grădină crescute tradițional și încercăm să promovăm o alimentație sănătoasă și un stil de viață în armonie cu natura.
Vă oferim şi posibilitatea de a petrece cu familia dumneavoastră o zi de relaxare în natură , în care să vă bucuraţi de aerul curat de pădure şi de un picninc cu cei dragi.
Vă aşteptăm cu drag şi nu ezitaţi să ne contactaţi.